Publicat pe 22/01/2015

nymex-open-outcry-trading
Primele burse de mărfuri din România au apărut acum 135 de ani, ca urmare a eforturilor Camerei de Comerţ şi Industrie. Printr-un memoriu depus la Ministerul de Agricultură, Comerţ şi Lucrări Publice, prin se care arăta dezvoltarea din ultimul an a comerţului cu efecte publice, Camera de Comerţ şi Industrie a argumentat necesitatea înfiinţării unei burse, pentru fixarea cursurilor, monedelor şi efectelor în baza cererii şi ofertei.

Astfel, în Monitorul Oficial din 12-24 decembrie 1882, se publică următoarele: Deschiderea Bursei de Comerţ de pe lângă Camera de Comerţ a Circumscripţiei V, cu reşedinţa la Bucureşti în ziua de 1 decembrie 1882.

După aproape un secol şi jumătate, Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) este din nou “supraveghetorul” burselor de mărfuri din România, cu atribuţii de avizare, supraveghere, control şi sancţionare a burselor de mărfuri care activează în România, în îndeplinirea atribuţiilor ce-i sunt conferite prin Legea nr. 357/2005.

CCIR se implică activ în eficientizarea şi transparentizarea tranzacţiilor dintre agenţii economici, cu scopul de a dezvolta mediul de afaceri.

Contact

Tel.:021 319 00 96
fax: 021 319 01 25
e-mail: dsppj@ccir.ro

REGULAMENT privind avizarea, supravegherea, controlul şi sancţionarea activităţii burselor de mărfuri