Publicat pe 24/11/2016

București, 24 noiembrie 2016: Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a primit joi, 24 noiembrie 2016, vizita de lucru a dlui. Yevhen Levytskyi, însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei Ucrainei în România, la CCIR Business Center.

Întâlnirea de lucru a avut ca obiectiv principal prezentarea reprezentantului ucrainean, care şi-a început mandatul în noiembrie anul curent. În acest context, au fost stabilite noi punți de comunicare în vederea intensificării relațiilor economice.

„Prin eforturi comune, România și Ucraina ar putea ajunge în viitorul apropiat la schimburi comerciale în valoare de 1 miliard euro. Este o perspectivă pozitivă, încurajată de creșterea din ultimul an a schimburilor comerciale”, a declarat dl. Mihai Daraban.

Reprezentantul ucrainean, dl. Yevhen Levytskyi, a mulţumit pentru sprijinul acordat de CCIR Ambasadei Ucrainei în România la nivelul problematicilor economice bilaterale şi şi-a exprimat dorinţa de a consolida aceste relaţii şi în viitor, încurajând menţinerea legăturii permanente cu Ambasada Ucrainei în România, ca punct prioritar în dezvoltarea unor proiecte comune, în beneficiul oamenilor de afaceri din ambele țări.

Informații de background

La nivelul anului 2015, Ucraina se afla pe locul 31 în topul ţărilor partenere la export şi pe locul 20 în topul ţărilor partenere la import.

În primele șase luni din 2016, în comerțul României cu țările din afara UE, Ucraina ocupa locul 11 la export (pondere 2.8%) și locul 4 la import (pondere 4,64%).

Conform datelor oferite de ONRC până în noiembrie 2016, pe teritoriul României activează un număr de 485 companii cu capital ucrainean.

 

Biroul Comunicare Publică

Tel. 0374474373; 0213190085; 0374474375; fax: 0213190156; e-mail: bcp@ccir.ro