Publicat pe 14/05/2018

București, 14 mai 2018: Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a primit vizita unei delegații formată din membri ai Camerei Deputaților a Statelor Unite Mexicane. Delegația a fost condusă de dl. Victor Giorgana, Președintele Comisiei de Relații Externe a Parlamentului mexican.

Dl. Mihai Daraban a reiterat disponibilitatea CCIR de a consolida relațiile comerciale dintre țările cele două state, instituția activând simultan atât pe plan intern, ca interfață între mediul de afaceri și instituțiile statului, cât și la nivel international, ca promotor al companiilor românești în efortul acestora de a-și internaționaliza activitatea.

 „CCIR încurajează companiile românești să acceseze piețele non-UE, pentru a crește și diversifica exporturile, care în prezent merg preponderent spre piața Uniunii Europene. De asemenea, CCIR promovează în mod constant dezvoltarea mărcilor autohtone care să genereze o valoare adăugată cât mai mare pentru export”, a susținut președintele CCIR.

Dl. Victor Giorgana a menționat faptul ca România reprezintă o piață de foarte mare interes pentru Mexic, având în vedere că relațiile comerciale bilaterale dintre Mexic și UE beneficiază de o serie de reglementări stabile în baza Acordului de Asociere Economică, Armonizare Politică şi Cooperare.

„Mexicul este în plin proces de indenficare de noi piețe internaționale cu care să consolideze relații comerciale și economice, în contrapondere cu dependența economică pe care o are fața de statele din America de Nord”, a declarat Dl. Victor Giorgana.

Background

Conform informațiilor oferite de ONRC, la nivelul lunii mai 2017, pe teritoriul României activează un număr de 28 companii mexicane, cu un capital total subscris de 57.560 RON. La nivelul anului 2017, valoarea totală a schimburilor comerciale dintre România și Mexic s-a cifrat la 185,5 milioane euro.

Schimburile comerciale sunt reglementate de către Acordul de Asociere Economică, Armonizare Politică şi Cooperare dintre Mexic şi Uniunea Europeană, intrat în vigoare la 1 iulie 2000.