Camera de Comerț și Industrie a României este unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români din ultimii 150 de ani. Exponentă a economiei libere de piață, Camera de Comerț și Industrie a României a contribuit activ la dezvoltarea mediului de afaceri și, implicit, a României.

Istoria Camerei de Comerț și Industrie a României este strâns legată de procesul de modernizare a Principatelor Române din secolul XIX, iar înființarea primei Camere de Comerț pe teritoriul țării noastre a reprezentat un punct de referință pentru generația pașoptistă. În timpul revoluției de la 1848, se distinge Ștefan Golescu, un tânăr provenit din burghezia valahă, școlit în Elveția alături de frații săi. După o perioadă de exil, urmare a participării sale în cadrul delegației valahe care a negociat cu reprezentanții Imperiului Otoman adoptarea Declarației de la Islaz, Golescu revine în țară în 1857 și este unul dintre cei care, doi ani mai târziu, l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza în fruntea Țării Românești. Ștefan Golescu devine ministru al finanțelor în Guvernul condus de Ion Ghica, iar printre proiectele sale se numără și înființarea Camerelor de Comerț pe teritoriul țării. Proiectul ministrului Golescu, susținut de breslele și corporațiile negustorești, nu se bucură însă de susținerea Adunărilor Legislative de la București și de la Iași.

Trei ani mai târziu, în 1863, ministrul agriculturii, C.A. Rosetti, trimite către Adunările Legislative o nouă inițiativă de creare a Camerelor de Comerț în Principatele Unite. La data de 30 septembrie 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul Domnesc 1363 privind înființarea Camerelor de Comerț și Industrie. Proiectul urmărea consolidarea noului stat românesc și modernizarea acestuia, prin crearea unor instituții care să conecteze Principatele Române la sistemul economic capitalist occidental, devenit, în a doua jumătate a secolului XIX, modelul politic, economic și cultural al României.

acte normative

Conform Decretului Domnesc, adoptat în 1864, pe teritoriul Principatelor Unite se înființează 15 Camere de Comerț, la București, Turnu-Severin, Craiova, Turnu-Măgurele, Giurgiu, Brăila, Galați, Ismail, Bârlad, Iași, Piatra-Neamț, Bacău, Focșani, Botoșani și Ploiești. Prima Cameră de Comerț care începe să funcționeze este cea din București, în anul 1868.
În această perioadă, negustorii, reprezentați de Camera de Comerț, au început o serie de demersuri pe lângă autoritățile statului. De exemplu, aceștia au solicitat Ministerului de Justiție să inițieze procedura de înregistrare a tuturor negustorilor și astfel au pus bazele actualului Registru al Comerțului.

Camera de Comerț a participat activ la dezvoltarea cadrului economic din Capitală și a contribuit la momentele cheie în dezvoltarea mediului de afaceri, cum ar fi crearea birourilor vamale, reglementarea repausului duminical, prima lege a mărcilor de fabrică sau legea încurajării industriei naționale (care oferea avantajul de 5% din preț pentru produsele industriale românești în cadrul licitațiilor contra produselor străine). Au fost puse, astfel, bazele de funcționare ale Camerei de Comerț, al cărei rol principal era de reprezentare a intereselor negustorești și de consultare pe lângă autoritățile statului, în domeniile care țineau de mediul economic și fiscal.

Una dintre problemele ridicate de reprezentanții vremii a fost subordonarea Camerelor de Comerț față de instituția prefectului, prin care aceștia considerau că libertatea economică nu era întru totul respectată. După aproape două decenii de încercări de modificare a legii Camerelor de Comerț, negustorii au reușit să obțină o nouă lege, Decretul Regal 1551 din 1886, semnat de Regele Carol I. A doua lege a Camerelor de Comerț prevedea scoaterea acestora de sub autoritatea guvernamentală, dar și reducerea numărului Camerelor de Comerț de la 15 la 10.

Această lege a rămas în vigoare pentru aproape 40 de ani, când a fost modificată de Parlamentul României Mari, pentru a corespunde realităților noului stat român. Prin Decretul Regal 102 din 1925, Regele Ferdinand a adoptat a treia lege a Camerelor de Comerț, prin care a reformat Sistemul Cameral din România. Noua lege a sporit numărul Camerelor de Comerț și competențele acestora și a prevăzut înființarea unei organizații naționale, care să reprezinte toate Camerele teritoriale, sub forma Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie. Camerele au funcționat ca instituții publice autonome, cu un comisar guvernamental desemnat pentru fiecare Cameră, până în anul 1938, când au trecut în subordinea Ministerului Economiei Naționale.

În Regatul României, activitatea Camerelor de Comerț a devenit din ce în ce mai importantă și mai corelată cu realitățile economice ale vremii. Camerele de Comerț românești și-au pus amprenta asupra primelor forme de învățământ comercial și industrial, au dezvoltat relații internaționale cu instituții similare din alte state, au contribuit la liberalizarea comerțului, modernizarea transporturilor și a comunicațiilor, extinderea și consolidarea pieței interne.

Camerele de Comerț și Industrie din România au fost desființate în anul 1949, prin Decretul nr. 74 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române. Singura Cameră care a continuat să funcționeze, cu competențe diminuate și sub controlul strict al regimului comunist, a fost Camera de Comerț și Industrie din București, reorganizată sub forma Camerei de Comerț Exterior a Republicii Populare Române. În 1971, instituția a devenit Camera de Comerț și Industrie a Republicii Socialiste România.

După Revoluția din 1989, Guvernul României a adoptat Decretul Lege nr. 139 din 1990 privind Camerele de Comerț și Industrie, moment care a marcat renașterea Sistemului Cameral. Noilor Camere de Comerț li s-a acordat statutul de organizații non-guvernamentale, asociative ale mediului de afaceri; acestea au devenit principalii piloni ai economiei de piață, dominată de antreprenorii privați. Odată cu reînființarea Camerelor de Comerț și Industrie, în cadrul acestora a fost înființat și sistemul Registrului Comerțului.

În această perioadă, Camera de Comerț și Industrie a României și întregul Sistem Cameral au depus eforturi pentru reconstrucția economiei de piață a României, în vederea integrării în Uniunea Europeană și în structurile euroatlantice. CCIR a dezvoltat activitatea Registrului Comerțului, a trasat liniile învățământului profesional și a pus bazele unei societăți expoziționale moderne, cunoscută astăzi la nivel național și internațional – Romexpo SA.

În prezent, Sistemul Cameral din România este reglementat prin Legea nr. 335 din 2007 privind Camerele de Comerț din România, completată prin Legea nr. 39/2011. Organizarea actuală se aseamănă cu sistemul legii din 1925, când a existat câte o Cameră de Comerț în fiecare reședință de județ, iar acestea erau grupate în jurul Camerei de Comerț și Industrie a României. Astfel, Sistemul Cameral din România reprezintă rețeaua asociativă a mediului de afaceri cu cea mai extinsă reprezentare la nivel național și este singura organizație prezentă în fiecare județ al țării.