Publicat pe 13/06/2018

București, 13 iunie 2018: Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) a fost, astăzi, 13 iunie, gazda primei ediții a evenimentului „Autobest summit series”, organizat de Autobest, în parteneriat cu Primăria Capitalei, Compania Municipală a Managementului Traficului.

Tematica „Autobest summit series 2018” a urmărit informarea cumpărătorilor de autoturisme cu privire la modelele eco, infotainment la bord, tehnică și siguranță. De asemenea, în cadrul evenimentului au fost dezbătute modalitățile în care traficul va fi îmbunătățit prin noile tendințe din domeniul auto.

Referindu-se la provocările pe care industria auto din România le va întâmpina odată cu dezvoltarea pe scară mai largă a automobilelor electrice sau hibrid, președintele Senatului României, dl. Calin Popescu Tăriceanu, a declarat: „Industria românească a automobilului are o pondere foarte mare în Produsul Intern Brut, de aproximativ 13,5%. Avem doi mari constructori care au făcut investiții fabuloase în România. Dar industria noastră este calată pe automobile clasice, cu combustie internă. Suntem capabili să facem ceva? Care vor fi stimulentele pe care le putem acorda la nivelul guvernului în așa fel încât să le inserăm în această tendință? Vreau ca România să rămână un punct important pe harta industrială a automobilului pentru că, altfel, în câțiva ani, odată cu prevalența automobilelor electrice, tot ceea ce ține de motor sau transmisie dispare. Furnizorii de componente vor fi în aer și trebuie să ne gândim la problema reconversiei. Altfel, această industrie se va diminua și, de unde astăzi reprezintă un motor de creștere al economiei, ar putea sa ne creeze niște probleme în viitor”.

Prezent la eveniment, președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a amintit redeschiderea, după 11 ani, a Salonului Internațional Auto București. Dl. Mihai Daraban a subliniat importanța dezvoltării sectorul auto, care „este un motor al industriei românești per ansamblu (…), un domeniu de activitate care asigură 206 mii de locuri de muncă” și și-a exprimat convingerea că acest sector de activitate poate fi sprijinit pentru a se dezvolta și a aduce economiei românești rezultate și mai bune. „Trebuie să localizăm perimetre cu un potențial logistic mare pentru viitoarele investiții. Se impune identificarea acelor zone cu potențial logistic major, spre exemplu, care permit conectarea la coridoarele europene, feroviare sau navale (…).  Acest portofoliu pe care România l-a dobândit în domeniul auto trebuie încurajat și ajutat. Un plus ar fi folosirea schemelor de ajutor de stat în demararea proiectelor din sectorul auto”, a declarat dl. Mihai Daraban.

Viceprimarul Capitalei, dna. Tomnița Michaela Florescu, a declarat: „În curând, capitala, prin Primăria Generală, va avea un program de Smart City. Aceste soluții smart trebuie să plece de la master planul Bucureștiului, de la planul urbanistic general, pentru ca, în final, scopul să fie obținerea confortului uman”.

Evenimentul a fost moderat de dl. Dan Vardie, Chairman & Founder Autobest, și a beneficiat de prezența reprezentanților unor companii importante din sectorul auto.

Background:

Autobest este un proiect jurnalistic internațional, creat în anul 2000, la București. Inițial, Autobest avea în componență șase jurnaliști din tot atâtea țări, ajungând, în 2018, la un număr de 31 de jurnaliști și devenind cel mai mare juriu independent de presă auto din Europa.

Prima gală AUTOBEST a avut loc în 2001 la București, iar primul câștigător al trofeului Autobest pentru “Best Buy Europe 2002” a fost acordat Skoda Fabia Sedan.