Publicat pe 29/06/2018

București, 29 iunie 2018: Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a fost, astăzi, 29 iunie, gazda sesiunii interactive din cadrul vizitei de informare și studiu a unei delegații oficiale a Comisiei Europene, în contextul pregătirilor pentru preluarea Președinției de către România a Consiliului Uniunii Europene (PRES CONS UE).

Poziția CCIR privind prioritățile mediului afaceri în contextul PRES CONS UE a fost prezentată de dl. Lazăr Comănescu, Consilier al Președintelui CCIR pe probleme externe: „Consider că România este pregătită pentru preluarea Președinției Consiliului UE, începând cu 1 ianuarie 2019. Important de reținut este faptul că în perioada în care un stat membru deține PRES CONS UE, acesta din urmă trebuie să dea dovadă de maturitate și imparțialitate, asumându-și rolul de „honest broker”. Promovarea unor interese specifice naționale trebuie acomodate unui asemenea context. Totodată, Președinția Consiliului UE reprezintă momentul de PR al statului care o deține, motiv pentru care trebuie să valorificăm această oportunitate și, pe lângă faptul că va trebui să gestionăm dosarele prioritare aflate deja pe agenda europeană, va trebui să ne aducem contribuția pentru întărirea poziției UE de actor global”.

Dl. Lazăr Comănescu a subliniat  determinarea cu care CCIR promovează interesele mediului de afaceri: „suntem vocali, atragem atenția, în mod constant, autorităților asupra aspectelor pe care trebuie să se concentreze în sprijinul comunității de afaceri și implicit pentru susținerea economiei României”. Totodată, dl. Comănescu a menționat eforturile pe care CCIR le depune în vederea promovării a trei domenii prioritare europene, respectiv: infrastructură, energie și digital, subliniind că aceste teme se vor afla pe agenda Forumului de afaceri al Inițiativei celor Trei Mări (ITM), care va fi organizat în toamna acestui an, în cadrul cu Summit-ul ITM.

În cadrul evenimentului, au fost aduse în discuție și teme precum: consolidarea zonei euro, importanța economică a transformării Dunării într-un canal navigabil și efectele Brexit pentru comunitatea europeană.

Background

La 1 ianuarie 2019 Romania va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene. Consiliul este singura instituție europeană a cărei Președinție se schimbă prin rotație la fiecare 6 luni, celelalte instituții având Președinții stabile, cu mandate multianuale.

Președinția României la Consiliul UE se va derula într-un context european complex, mandatul acesteia urmând a ține cont de procese de anvergură care vor modela în viitor Uniunea Europeană. Pe perioada Președinției României se va urmări încheierea reflecției asupra viitorului Uniunii Europene, se va înregistra ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, se va demara procesul de tranziție spre un nou ciclu legislativ ca urmare a alegerilor europene care vor fi organizate în mai 2019. Totodată, perioada va fi marcată de negocierea unor dosare strategice de referință ale Uniunii, unul din cele mai importante fiind Cadru Financiar Multianual 2021-2017.