Publicat pe 03/12/2018

București, 3 decembrie 2018: Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a primit, azi, 3 decembrie, vizita E.S. dl. Morteza Aboutalebi, cu ocazia preluării mandatului de Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Islamice Iran în România.  

 

În cadrul întrevederii au fost abordate teme de actualitate privind întărirea relațiilor economice bilaterale dintre cele două state. Iranul deține rezerve semnificative de hidrocarburi, situându-se pe locul al doilea în lume la rezerva de gaze naturale și pe locul al IV-lea la rezervele de petrol.

 

„Schimburile bilaterale dintre România și Iran au o mai veche tradiție, volumul total al tranzacțiilor comerciale înregistrând creșteri de la an la an. În mod evident, ne dorim ca acest lucru să continue și în viitor și profit de această ocazie să invit firmele iraniene să participe în număr cât mai mare la târgurile de profil organizate la Romexpo. Totodată, îmi exprim speranța ca mediul de business românesc, în încercarea acestuia de a pătrunde și pe piețele non UE, va acorda o atentie speciala Iranului, un stat cu un potențial economic foarte important”, a declarat Mihai Daraban.

 

E.S. dl. Morteza Aboutalebi, Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Islamice Iran în România și-a exprimat sprijinul în ceea ce privește colaborarea la nivel economic dintre cele două state, precum și cu privire la facilitarea accesului antreprenorilor iranieni și români pe cele două piețe. 

 

Background

Conform datelor obținute de la ONRC, valoarea totală a schimburilor comerciale dintre România și Iran însuma, în septembrie 2018, peste 266 de milioane de euro. În prezent, pe teritoriul României funcționează 672 de companii cu capital iranian. Valoarea totală a capitalului social subscris iranian, calculată pentru luna decembrie 2018, este de 17,03 milioane euro.