Publicat pe 06/03/2019

București, 6 martie 2019: Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a primit, azi, 6 martie, vizita E.S. dl. Dr. Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, în scopul identificării oportunităților de dezvoltare ale companiilor românești în acestă țară, precum și de atragere de noi investiții străine în România.

În cadrul acestei întrevederi, au fost abordate teme de interes comun, precum organizarea unei misuni economice românești în Emiratele Arabe Unite, în scopul întăririi relațiilor economice bilaterale dintre cele două state.

Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a salutat inițiativa E.S. dl. Dr. Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, de a organiza în acest an, la Abu Dhabi, o misiune economică: „Am convingerea că antreprenorii români sunt interesați să investească în această țară. Piața din Emiratele Arabe Unite poate oferi importante oportunități de afaceri pentru companiile românești interesate să-și internaționalizeze business-ului”.

„Federația Camerelor de Comerț din Emiratele Arabe Unite, precum și Ministerul Economiei susțin în totalitate organizarea de către CCIR a unei misiuni economice, în acest an, la Abu Dhabi. Această misiune se dorește a fi o continuare a succesului obținut prin organizarea, anul trecut, la București, a Forumului economic multisectorial din marja primei sesiuni a Comisiei Mixte de cooperare între Guvernul României și Arabe Unite Guvernul Emiratelor”, a susținut  E.S. domnul Dr. Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi.

Background

Conform informațiilor oferite de ONRC, la nivelul lunii octombrie 2018, valoarea schimburilor comerciale dintre România și Emratele Arabe Unite se ridica la 278,75 milioane euro.

Emiratele Arabe Unite se regăsește pe locul 50 pe ţări de rezidenţă a investitorilor cu participare străină la capitalul social, numărul total al companiilor emirateze active în România, la începutul lunii ianuarie 2019, fiind de 148, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 30,51 mil. Euro.

Camera de Comerț și Industrie a României a semnat, la data de 17 aprilie, 2018, un acord de colaborare cu Federația Camerelor de Comerț din Emiratele Arabe Unite.