Publicat pe 28/06/2019

Bruxelles, 28 iunie 2019: După două decenii de negocieri, Uniunea Europeană și Mercosur au agreat, în data de 28 iunie 2019, încheierea unui acord comercial ambițios, echilibrat și cuprinzător. Noul cadru comercial parte a unui mai amplu Acord de asociere între cele două regiuni – va consolida un parteneriat strategic politic și economic și va crea oportunități semnificative de creștere sustenabilă pentru ambele părți, respectând mediul și protejând interesele consumatorilor din UE și din sectoarele economice sensibile.

UE este primul partener major care încheie un acord comercial cu Mercosur, un grup de țări care cuprinde Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Acordul va viza o populație de 780 de milioane de locuitori și va întări și mai mult relațiile strânse politice și economice dintre UE și țările din grupul Mercosur. Acordul respectă cele mai înalte standarde în materie de siguranță alimentară și de protecție a consumatorilor, precum și principiul precauției pentru siguranța alimentară și normele de mediu. De asemenea, conține angajamente specifice privind drepturile lucrătorilor și protecția mediului, inclusiv punerea în aplicare a Acordului de la Paris privind schimbările climatice și a normelor conexe de implementare.

Principalele caracteristici ale acordului comercial UE – Mercosur

Acordul interregional dintre UE și Mercosur va elimina majoritatea tarifelor la exporturile UE către Mercosur, ceea ce va spori competitivitatea întreprinderilor din UE prin economisirea a 4 miliarde de euro pe an, sumă reprezentând taxe care nu mai trebuie plătite.

– În ceea ce privește sectoarele industriale din UE, acordul va contribui la stimularea exporturilor de produse ale UE, care până în prezent s-au confruntat cu tarife înalte și uneori prohibitive. Printre acestea se numără automobilele (tarif de 35 %), piese de schimb pentru automobile (14 – 18 %), utilaje (14 – 20 %), produse chimice (până la 18 %), produse farmaceutice (până la 14 %), îmbrăcăminte și încălțăminte (35 %) sau țesături tricotate (26 %).

Sectorul agroalimentar din UE va beneficia de pe urma reducerii tarifelor actuale mari existente în Mercosur pentru produsele UE de export: ciocolată și dulciuri (20 %), vinuri (27 %), băuturi spirtoase (20 – 35 %) și băuturi răcoritoare (20 – 35 %). Acordul va prevedea, de asemenea, un regim de scutire de taxe vamale pentru cote de produse lactate provenite din UE (în prezent tarif de 28 %), în special pentru brânzeturi.

Acordul va deschide noi oportunități de afaceri în Mercosur pentru întreprinderile din UE care vând în baza unor contracte de achiziții publice și pentru furnizorii de servicii din sectorul tehnologiei informației, telecomunicațiilor și transporturilor, printre altele. El va simplifica controalele la frontieră, va reduce birocrația și va limita utilizarea taxelor la export de către țările Mercosur. Întreprinderile mai mici ale ambele părți vor beneficia, de asemenea, de o nouă platformă online care va facilita accesul la toate informațiile relevante.

În timp ce aduce beneficii economice semnificative, acordul promovează, de asemenea, standarde înalte. UE și Mercosur se angajează să pună efectiv în aplicare Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Un capitol dedicat dezvoltării sustenabile va viza aspecte precum gestionarea sustenabilă și conservarea pădurilor, respectarea drepturilor lucrătorilor și promovarea unui comportament responsabil în afaceri. Acordul va prevedea, de asemenea, un nou forum care să permită colaborarea îndeaproape în vederea unei abordări mai sustenabile a agriculturii.

Acordul comercial încheiat face parte dintr-un Acord de asociere nou și cuprinzător în curs de negociere între UE și țările Mercosur. Pe lângă comerț, acordul va consolida dialogul politic și va spori cooperarea în domenii precum migrația, economia digitală, cercetarea și educația, drepturile omului, inclusiv drepturile populației indigene, responsabilitatea socială a întreprinderilor, protecția mediului, guvernanța oceanelor, precum și lupta împotriva terorismului, a spălării banilor și a criminalității informatice.

Etapele următoare

Ambele părți vor efectua o revizuire juridică a textului convenit pentru a ajunge la versiunea finală a Acordului de asociere și a tuturor aspectelor sale comerciale. Apoi, Comisia o va traduce în toate limbile oficiale ale UE și va transmite Acordul de asociere statelor membre ale UE și Parlamentului European în vederea aprobării.

Sursa: Comisia Europeană