Publicat pe 02/12/2020

București, 2 decembrie 2020: Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a avut azi, 2 decembrie, o întâlnire cu E.S. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, dl. Adrian Zuckerman, în scopul identificării unor soluții viabile de creștere a schimburilor comerciale bilaterale.

 

În cadrul întâlnirii, care a durat aproximativ trei ore, au fost abordate teme de actualitate, precum impactul pandemiei COVID-19 asupra economiei celor două țări, creșterea investițiilor SUA în România și, implicit, facilitarea accesului antreprenorilor români pe piața americană, precum și a celor din SUA în spațiul european.

„Am avut o întâlnire extrem de fructuoasă cu E.S. dl. Adrian Zuckerman, în care am reușit să atingem foarte multe dintre problemele cu care se confruntă mediul de afaceri, atât cel din România, cât și cel din SUA, mai ales, acum, în perioada pandemiei. Statele Unite au avut o creştere economică de 33,1% în trimestru al treilea al anului 2020. Este o piață extrem de dinamică. Totodată, este o piață care ar trebui să ne tenteze mai mult, decât ne tentează, în prezent, piața Uniunii Europene, unde din nefericire, am ajuns o economie de subcontractori. În SUA există cea mai mare densitate de multinaționale, care oferă investitorilor un potențial uriaș de a pătrunde și pe alte piețe, America fiind un hub pentru multe direcții economice și nu numai. După cum știți, misiunea CCIR este de a sprijini internaționalizarea business-ului românesc, de a ajunge și în etapa de export de servicii”, a declarat președintele CCIR, dl.Mihai Daraban.

“SUA și-a exprimat de foarte mult timp interesul în ceea ce privește dezvoltarea antreprenoriatului și a sectorului privat din România. De altfel, acest lucru reprezintă un pilon de bază al Parteneriatului Strategic dintre cele două state. Sunt  ferm convins de faptul că un mediu de afaceri sănătos reprezintă un element foarte important pentru construirea și consolidarea democrației. Dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri este urmată, negreșit, de creștere economică. Nu trebuie să uităm însă de aplicarea statului de drept, un alt element esenţial pentru o economie puternică. Mediul de afaceri are nevoie de o legislație sănătoasă, de predictibilitate, de legi care nu se schimbă de la o zi la alta”, a declarat E.S. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, dl. Adrian Zuckerman.

 

Background

Valoarea schimburilor comerciale bilaterale România – SUA s-a situat, la sfârșitul anului trecut, la 2,1miliarde euro, potrivit datelor oferite de ONRC. Numărul total al companiilor din SUA active în România, în martie 2020, era de 7903, cu o valoare totală a capitalului social subscris de aproape 1,1 miliarde de  dolari.