Publicat pe 01/04/2021

Industria alimentară și a băuturilor vizează producția, procesarea, distribuția angro sau retail și livrarea produselor alimentare.  Un studiu recent arată că un număr ridicat de întreprinderi mici și mijlocii din cadrul industriei alimentare și a băuturilor din Europa fac investiții semnificative pe piețele emergente din Asia de Est, mai ales în China, în ceea ce privește noi dezvoltări de produs pe plan local și strategii de afaceri naționale. În timpul activității, pot apărea schimbări care să redefinească modul în care companiile cresc, operează, dar și modul în care acestea gestionează riscurile. Drepturile de proprietate intelectuală sunt un factor important ale acestor dezvoltări, care duc la creșterea nevoii de a proteja aceste drepturi în mai multe țări.

Industria alimentară și a băuturilor este un sector foarte reglementat când vine vorba despre legile și reglementările chineze. Companiile străine trebuie să aplice pentru o licență în vederea producției alimentare pentru a garanta îndeplinirea cerințelor pentru capacitățile de producție și reglementările de mediu. Produsele străine trebuie să se conformeze standardelor și protocoalelor specifice, în funcție de tipul de produs. Etichetele chinezești trebuie aplicate produselor pentru a finaliza vămuirea și a intra în țară. În plus, este necesară o licență separată de distribuție a produselor alimentare și a băuturilor în China.

Aceste cerințe legale obligatorii pentru producție sau import în China nu au directă legătură cu drepturile de proprietate intelectuală, însă protecția acestei proprietăți are aceeași importanță cu respectarea altor legi și reglementări – fără înregistrarea oficială a drepturilor de proprietate intelectuală în China, proprietatea nu este protejată. Companiile chineze au profitat de pe urma faptului că mulți producători de alimente și băuturi nu au aceste drepturi, din care rezultă apariția frecventă pe piață a produselor contrafăcute. Acest lucru este valabil și pentru indicațiile geografice, cum ar fi șampania și șuncă de Parma. Alimentele și băuturile care includ indicații geografice pot fi protejate în conformitate cu legile mărcilor comerciale, precum și cu sistemul chinez al indicațiilor geografice.

Mărci comerciale pentru produse alimentare și băuturi

Interesele asupra calității și siguranței produsului în China, dar și numărul de bunuri contrafăcute de pe piață îi determină pe consumatorii chinezi să se folosească într-o mare măsură de branduri de încredere pentru a se hotărî asupra achizițiilor. Un brand de încredere și o bună reputație de afaceri sunt critice pentru succesul pieței alimentare și a băuturilor în China.

China folosește sistemul “primul care a înregistrat”, asta înseamnă că protecția legală nu poate fi câștigată dacă o marcă asemănătoare a fost deja înregistrată. Este deci esențială înregistrarea mărcilor comerciale înainte de intrarea în țară. Este de asemenea recomandat ca o companie să depună o înregistrare separată pentru o marcă comercială chineză, având în vedere mesajul care urmează să fie transmis de către brand în loc de traducerile cuvânt cu cuvânt.

Legea mărcii comerciale chineze de asemenea permite înregistrarea mărcilor 3-D ca și mărci comerciale. Poate fi forma produsului sau ambalajul; însă trebuie să se distingă față de formele și ambalajele obișnuite. Deși există moduri variate de protecție pentru forme cu drept de autor sau brevete de design, drepturile câștigate în urma înregistrării mărcii comerciale sunt foarte puternice deoarece pot fi reînnoite pentru un număr de ori nedefinit.

Mărci comerciale pentru indicații geografice

Indicațiile geografice se referă la numele sau semnul folosit de anumite produse care corespund unei locații geografice specifice. Acestea pot de asemenea semnifica faptul că produsul posedă anumite calități, este fabricat în acord cu metodele tradiționale sau deține o reputație internațională. Din această cauză, calitatea superioară precum și produsele bine-cunoscute ale indicațiilor geografice sunt de multe ori țintele contrafacerii pe toate piețele. Indicațiile geografice sunt la fel de valoroase cum sunt mărcile comerciale pentru producători și trebuie să fie protejate corespunzător. În acest fel, produsele cu indicații geografice beneficiază de protecție acordată de cadrul juridic internațional, al cărui membru este China.

Conform legii mărcii comerciale chineze, indicațiile geografice nu pot fi înregistrate sau folosite acolo unde bunurile nu sunt din regiunea indicată și unde aceasta ar putea duce la inducerea în eroare a cumpărătorilor. Înregistrarea numelor geografice străine bine cunoscute publicului, cu excepția cazului în care acestea au fost înregistrate ca mărci colective sau mărci de certificare, este, de asemenea, interzisă.

Indicațiile geografice care sunt înregistrate ca și mărci colective sau mărci de certificare au același nivel de protecție economică și legală care asigură și restul de logouri, nume sau mărci care sunt înregistrate ca mărci comerciale și permit folosirea exclusivă a mărcii comerciale înregistrate. Înregistrarea de mărci colective sau de certificare trebuie să fie făcută la Biroul de marcă comercială din China.

Sistemele de indicații geografice chineze

 

Protecția oferită de sistemele de indicații geografice chineze este diferită în funcție de domeniul de aplicare al produselor și oferă protecție suplimentară față de cele oferite de mărcile colective și de certificare. De asemenea, ambele oferă produselor un statut legal distinct de care nu se bucură ca și mărci colective sau de certificare.

Există în China două sisteme de indicații geografice conduse de ministere diferite, cu originalul sistem condus de Administrația Generală pentru Controlul Calității, Inspecție și Carantină, iar cel de-al doilea condus de Ministerul Agriculturii, însă aceasta se aplică în principal produselor agricole brute.

Definiția indicațiilor geografice depuse de Administrația Generală pentru Controlul Calității, Inspecție și Carantină se aplică pentru orice bun sau artizanat, dar nu și servicii; indicațiile înregistrate la Ministerul Agriculturii se aplică pentru produsele agricole brute, dar nu și pentru produsele procesate industrial. Numele indicațiilor geografice agricole este format doar din locația geografică urmată de numele general al produsului agricol.

Este de menționat faptul că disputele care pot apărea în privința indicațiilor geografice înregistrate conform acestor sisteme nu urmăresc principiul “primul care a înregistrat” utilizat de legea mărcii comerciale.

Reputația este foarte importantă

Sectorul alimentar și al băuturilor se dezvoltă rapid în China, deoarece consumatorii sunt interesați de branduri de încredere. Aceasta prezintă mari oportunități pentru afacerile străine, în special în urma recentelor scandaluri cu privire la siguranța alimentară. Însă nu trebuie subestimat cât de importante sunt brandurile și ambalajele pentru succesul companiilor care operează in industria alimentară și a băuturilor. Cerințele obligatorii pentru înregistrările produselor și mărcilor sunt diferite față de înregistrarea drepturilor de proprietate intelectuală și nerespectarea acesteia poate duce la eșec. Pentru alimente și băuturi, reputația este aproape totul și este menținută în siguranță prin proprietatea intelectuală înregistrată.

Înregistrarea cu succes a mărcilor comerciale sau a indicațiilor geografice nu este garantată, iar producătorii europeni care doresc să înregistreze produse cu indicații geografice deja bine-cunoscute au raportat o dificultate crescută în procesul de înregistrare sau au fost respinși la prima încercare. Dacă indicația dvs. geografică a fost înregistrată ca marcă comercială, încă mai există posibilitatea de a face înregistrarea cu ajutorul Administrației Generale pentru Controlul Calității, Inspecției și Carantinei sau cu ajutorul Ministerului Agriculturii pentru a dobândi niveluri de protecție adiționale și complementare.

China IPR SME Helpdesk Team

 

 

Materialul a fost elaborat de China IPR SME Helpdesk și tradus de Biroul de Organizații Europene  și Internaționale din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României.

China IPR SME Helpdesk – sprijină întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din statele membre ale Uniunii Europene în vederea aplicării şi protejării drepturilor de proprietate intelectuală în relaţia cu China, Hong Kong, Macao şi Taiwan, pe baza prevederilor de informaţii şi servicii libere. Reprezentanţii IMM-urilor pot trimite propriile întrebări legate de drepturile de proprietate intelectuală prin e-mail (question@china-iprhelpdesk.eu) pentru a avea acces la un grup de experţi, care vă vor oferi sfaturi gratuite şi confidenţiale, în termen de 3 zile lucrătoare.

China IPR SME Helpdesk este o inițiativă a Uniunii Europene.

Pentru mai multe informaţii despre drepturile de proprietate intelectuale din China, nu ezitaţi să vizitaţi portalul online al organizaţiei, accesând următorul site: http://www.ipr-hub.eu/.