Publicat pe 12/04/2021

București, 12 aprilie 2021: Criza generată de pandemia de coronavirus a determinat Uniunea Europeană (UE) să își recalibreze poziția cu privire la colaborarea cu partenerii din întreaga lume, prin adoptarea unui nou model de abordare a economiei globale, cunoscut sub numele de „autonomie strategică deschisă”. În noua strategie comercială a UE, adoptată în data de 18 februarie, Comisia Europeană își propune îmbunățirea rezilienței și diversificarea lanțurilor de aprovizionare cu materii prime, în mod special, cu materii rare necesare pentru tranziția verde și digitală a UE. Această abordare care prevede, printre altele, crearea și stocarea de rezerve strategice, precum și scurtarea lanțurilor de aprovizionare sau creșterea producției interne, se regăsește și în ambițiosul plan strategic pentru perioada 2020-2024 al Directoratului General pentru Comerț din cadrul Comisiei Europene, lansat la finalul anului 2020.

Pe fondul problemelor legate de aprovizionarea cu mărfuri din cauza pandemiei de COVID-19 și a schimbărilor la nivelul ordinii mondiale generate de rivalitatea geopolitică dintre Statele Unite ale Americii (SUA) și China, revitalizarea producției interne a devenit o prioritate de actualitate în recentele discuții politice la nivelul UE. Drept urmare, potrivit studiului ”Post Covid-19 value chains: options for reshoring production back to Europe in a globalised economy” se iau în considerare două categorii de procese ce vizează lanțurile valorice globale: reshoring care se referă la procesul de aducere a activităților de producție la nivel național și nearshoring – mutarea producției într-o țară mai apropiată de propria țară. Aceste noi priorități sunt motivate atât de preocupările privind securitatea aprovizionării cu materii prime, cât și de necesitatea creșterii autonomiei strategice a economiei UE ca răspuns la schimbările în curs ale ordinii mondiale.

Actualele lanțuri valorice globale cuprind etape de producție organizate în diferite regiuni sau țări, în funcție de avantajele comparative ale acestora. Producția bazată pe lanțurile valorice globale este vulnerabilă la șocuri externe, cum ar fi cele cauzate de pandemii, evenimente meteorologice extreme, conflicte politice și atacuri cibernetice. Având în vedere numărul mare al acestor tipuri de amenințări și, în special, de la izbucnirea pandemiei COVID-19, discuțiile despre rezistența lanțurilor valorice globale și capacitatea lor de se recupera după șocuri au căpătat o nouă amploare. În acest context, se prezintă importanța diversificării geografice a siturilor de producție și a furnizorilor, precum și stabilirea unor sisteme eficiente de monitorizare și audit a lanțurilor de aprovizionare pentru a crește volumul de stocare și a elimina întreruperile în aprovizionarea pe termen scurt.

Capacitatea industrială și tehnologică – elemente cruciale pentru autonomia strategică europeană

Deși companiile ar putea prefera să adopte o abordare fracționată, cu efecte asupra securității aprovizionării, din cauza faptului că procesele de producție ale bunurilor și serviciilor sunt din ce în ce mai fragmentate și dispersate către diverși actori și spații geografice, va fi necesar ca politicile guvernamentale care promovează reziliența lanțurilor valorice globale să acorde o atenție sporită proceselor de relocare ale producției, în mod special, în sectoarele critice ale economiei. În contextul în care se urmărește asigurarea autonomiei strategice europene, capacitatea industrială și tehnologică va fi crucială pentru asigurarea competitivității economice a UE față de strategiile geopolitice utilizate de SUA și China.

Aceste capacități tehnologice sunt elemente esențiale pentru abordarea cu succes a marilor provocări actuale, cum ar fi tranziția verde, prevăzute în Pactul verde european. Suveranitatea tehnologică în industriile de înaltă tehnologie (high tech) și, în special, în tehnologiile digitale, este considerată din ce în ce mai mult un element critic al autonomiei strategice, întrucât poziția competitivă a companiilor din UE este considerată, în general, în urmă față de cea a concurenților din SUA și cu mult în urma celor chinezi. În încercarea de a atinge supremația tehnologică, aceste două țări s-au angajat recent în îngrădirea și asigurarea producerii acestor tehnologii-cheie, cum ar fi semiconductorii, implementând politici de asigurare a producției la nivel național, în timp ce UE abia a început să reacționeze la aceste evoluții cu politici de o amploare mult mai modestă.

Care sunt principalele sectoare și motive pentru care s-ar opta pentru relocarea producției în Europa?

Motoarele economice ale proceselor de reintroducere internă a producției sunt diverse și  adesea legate de probleme de flexibilitate, calitate și importanța apropierii de anumite piețe și utilizatori finali. Factorii economici, inclusiv automatizarea și timpii reduși de livrare tind să determine companiile de utilaje, echipamente electrice, transport și cele din sectoarele electronice să se reorienteze către UE. Alte sectoare, cum ar fi cele de produse medicale, chimice, farmaceutice, din industria aerospațială, comunicații, auto și semiconductoare au tendința de a-și reamplasa producția, mai degrabă, ținând cont de considerentele politice, de securitate și competitivitate regională. Dinamica reamplasării interne a producției va depinde în mare măsură de evoluțiile politice, precum și de disponibilitatea și capacitatea factorilor de decizie de a promova acest proces prin intermediul politicilor specifice.

În egală măsură, această tendință de relocare va fi amplificată de evoluțiile geopolitice, în funcție de traiectoria viitoare a rivalității dintre SUA și China prin eforturile lor de a-și reduce reciproc capacitățile economice și tehnologice prin dezvoltarea sferelor de influență. Acest lucru va contribui atât la scurtarea, cât și la regionalizarea sistemelor de producție și, într-o anumită măsură, chiar la decuplarea acestor rivali de la accesul la tehnologii, produse sau resurse strategice. În astfel de circumstanțe, alte entități politice, inclusiv UE, vor risca să depindă de unul dintre cei doi actori pentru a avea acces la aceste sectoare și produse vitale pentru dezvoltare. Într-un scenariu pesimist, este posibil ca guvernele acestor state să opteze pentru stabilirea propriilor rețele de producție în sectoare strategice, ceea ce va presupune, fără îndoială, presiuni asupra companiilor naționale pentru a-și reconfigura lanțurile valorice globale, inclusiv prin reintroducerea producției într-o anumită țară sau într-o zonă mai apropiată. În concluzie, aspectele geopolitice ar putea avea un efect puternic asupra configurației producției în viitor.

 

Politicile de relocare ale principalilor parteneri comerciali ai UE

Există diferite abordări politice în ceea ce privește relocarea lanțurilor valorice globale. Cu excepția Japoniei, care alocă o mică parte (aproximativ 0,2%) din fondul de ajutor post COVID-19 pentru a sprijini direct relocarea capacității de producție japoneze din China, ajutorul din partea SUA și Marea Britanie pentru acest scop a fost indirect. Acesta s-a realizat prin măsuri care sprijină capacitatea inovatoare și productivitatea unităților și sistemelor de producție interne care, la rândul lor, pot încuraja relocarea, fluxurile de investiții străine directe sau înființarea de firme noi. Drept urmare, activitățile inovatoare puternice, sprijinul administrativ, investițiile publice direcționate în infrastructură, facilitățile de cercetare și programele de formare a lucrătorilor sporesc investițiile și, implicit, pot stimula companiile să își reloce capacitățile de producție. Pe lângă politicile industriale și de inovare, în SUA și Japonia au fost implementate politici comerciale, monetare și de securitate favorabile mediului de afaceri.

În general, constatăm că, deși există câteva povești de succes privind relocarea capacității majore de producție, succesul acestor politici rămâne limitat. Reorganizarea la scară largă va depinde de sprijinul puternic al mediului politic și de amprenta pusă de evenimentele geopolitice majore, cum ar fi Brexit sau conflictul dintre SUA și China.

Potențialul de relocare a producției la nivelul UE

Factorii care influențează relocarea producției sunt diverși și adesea sunt legați de lipsa de flexibilitate, problemele de calitate și importanța apropierii de anumite piețe sau utilizatori finali.

În contextul regândirii lanțurilor valorice globale și a relocării producției în Europa, va trebui să se țină cont de un cumul de factori care să securizeze aprovizionarea, respectiv: (1) creșterea securității aprovizionării cu produse critice pentru sănătatea și siguranța umană, în special produse farmaceutice și medicale, pe fondul frecvenței crescânde a amenințărilor naturale și a celor provocate de om și (2) protejarea și extinderea suveranității tehnologice a economiei UE în căutarea unei mai mari autonomii strategice într-o ordine internațională în schimbare, care include marea provocare societală a tranziției verzi, așa cum este subliniată în Pactul verde european. În implementarea ambelor obiective politice, relocarea lanțurilor de producție va fi doar unul dintre instrumentele folosite.

De asemenea, viabilitatea economică a relocării producției va necesita coordonare la nivelul UE, astfel încât să se stabilească capacități de producție eficiente din punct de vedere economic, pentru a menține competitivitatea produselor europene în raport cu cele importate. În plus, important de menționat este faptul că politicile de stocare ar trebui utilizate ca un element complementar în procesul de relocare a producției.

Actuala preocupare a Uniunii Europene de relocare a producției mărfurilor medicale și farmaceutice este motivată, în special, de nevoia de securitate a aprovizionării cu produse critice, în timp ce relocarea producției semiconductorilor este legată, în principal, de autonomia strategică a UE și suveranitatea tehnologică, iar planurile de relocare a producției de panouri solare în Europa – esențială în tranziția verde – este în prezent limitată din cauza faptului că aceasta se realizează aproape exclusiv în Asia, din motive de costuri. Astfel, obiectivele UE în materie de climă vin cu o provocare în plus, fiind puțin probabil ca acest tip de producție să fie relocată sau dezvoltată de către companiile solare europene. Indiferent de situație, relocarea producției va depinde în mare măsură de deciziile politice și de sprijinirea politicii industriale.

Totodată, este dificil să cunoaștem în prealabil ce produse farmaceutice și dispozitive medicale vor fi necesare într-o anumită criză, iar depozitarea este considerată o opțiune complexă și costisitoare. Întrucât valabilitatea majorității produselor farmaceutice este limitată, sarcinile de gestionare pentru producătorii și comercianții farmaceutici s-ar complica și ar necesita subvenții publice substanțiale pentru ca stocarea să devină viabilă economic, în timp ce contribuția sa la securitatea aprovizionării s-ar putea dovedi redusă. Utilizarea pe scară largă a politicilor de stocare ar trebui, prin urmare, să fie limitată la situațiile în care nu există posibilitatea fabricării în UE, iar dezvoltarea capacităților de producție interne ar fi excesiv de costisitoare.

În contextul promovării autonomiei strategice europene, politicile vor fi orientate în cea mai mare parte către sprijinirea cercetării și inovării, în industria de înaltă tehnologie și alte domenii strategice. UE ar trebui să exploateze potențialul de a recâștiga o anumită cotă de piață, cum ar fi fabricarea produselor noi de înaltă tehnologie. Acestea vor trebui completate prin protejarea producției de bază în UE, inclusiv prin interzicerea vânzării anumitor bunuri de înaltă tehnologie către anumiți clienți, dar și prin politici consolidate și armonizate de verificare a investițiilor care împiedică vânzarea de tehnologii și active strategice către rivali sistemici.

În contextul procesului de nearshoring – mutarea producției într-o țară mai apropiată de propria țară – apropierea UE de statele din Europa de Est și Africa de Nord ar reprezenta o alternativă reală la actualii furnizori din Asia și o oportunitate pentru companiile europene care intenționează să își reorganizeze producția în lanțuri valorice regionale. Totuși, implementarea strategiei de nearshoring va depinde și de disponibilitatea țărilor partenere de a coopera în procesul de relocare a producției, iar acest lucru poate fi susținut în mod activ prin politica comercială a UE și implementarea acordurilor de liber schimb „aprofundate și cuprinzătoare”, cu scopul alinierii reglementărilor din țările partenere la standardele internaționale și ale UE, în mod special în sectoarele de interes strategic (tehnologic, medical și farmaceutic).

În concluzie, în vederea consolidării rezilienței și protejării intereselor economice ale UE de practicile coercitive utilizate de diverși actori statali din afara UE, Comisia Europeană a lansat în 23 martie o consultare privind consolidarea autonomiei strategice a UE, care se va desfășura până la mijlocul lunii iunie a.c. Rezultatele consultării vor fi utilizate, cu scopul de a dezvolta propuneri legislative, în vederea contracarării acestor acțiuni, care vor fi adoptate până la finalul anului și, în cele din urmă, vor contribui la sporirea rezilienței Uniunii Europene.

 

Contact:

Biroul de Organizații Europene și Internaționale

Direcția de Relații Externe

E-mail: externe@ccir.ro

Tel: +40 374 474 357