Publicat pe 22/02/2023

București, 22 februarie 2023: Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a avut astăzi, 22 februarie a.c, o întrevedere cu E.S. dna. Tamar Beruchashvili, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Georgiei în România, agenda discuțiilor cuprinzând promovarea proiectului Azerbaidjan — Georgia — Romania Interconnector (AGRI), în contextul siguranței energetice europene și al dezvoltării economiilor statelor active în această inițiativă.

„În situația actuală, este mai mult decât necesar să readucem în prim plan proiectele care reprezintă o alternativă la gazul rusesc, cum este proiectul AGRI, de exemplu. Chiar dacă pe hârtie a fost demarat în 2008, din anumite motive acest proiect nu a fost pus în practică până în prezent. Acest proiect presupunea transportul gazelor naturale din regiunea Caspică, pe teritoriul Azerbaidjanului și Georgiei, și traversarea Mării Negre cu ajutorul navelor metaniere până în Portul Constanța. Din păcate, renunțarea la acest proiect a însemnat și oprirea investițiilor în infrastructura de stocare a gazelor, Europa fiind complet nepregătită din acest punct de vedere la ora actuală. De aceea, astfel de întâlniri, precum cea de azi, devin foarte importante pentru a încerca să găsim soluțiile optime pentru revitalizarea AGRI ca alternativă la gazul rusesc”, a declarat președintele CCIR. dl. Mihai Daraban.

„Parteneriatul strategic lansat anul trecut între Georgia și România deschide noi oportunități în toate domeniile. Georgia este foarte angajată în activarea cooperării bilaterale de afaceri în domeniul transporturilor, energiei și IT pentru mai multe parteneriate comerciale și economice și o mai bună conectivitate maritimă la Marea Neagră. Având în vedere realitatea geopolitică și geoeconomică de astăzi, parteneriatul georgiano-român are un rol deosebit în securitatea energetică europeană și conectivitatea transporturilor, care include implementarea unor proiecte strategice precum electricitatea subacvatică și cablul digital la Marea Neagră, AGRI LNG, Ruta de transport Marea Caspică – Marea Neagră, precum și o linie regulată de feriboturi între porturile georgiene și cele românești. Ambasada Georgiei la București așteaptă cu nerăbdare să construiască un parteneriat puternic și reciproc avantajos cu Camera de Comerț și Industrie a României”, a declarat E.S. dna. Tamar Beruchashvili, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Georgiei în România.