Publicat pe 09/11/2023

București, 9 Noiembrie 2023: Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) susține declarațiile făcute de viceprim-ministrul Guvernului României și ministrul afacerilor interne, dl Cătălin Predoiu, cu privire la gradul de siguranța pe care îl conferă România atât pentru propriii cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri.

La nivel mondial, România se clasează pe locul 31, potrivit Indexului Global al Păcii pentru 2023, un clasament al celor mai sigure state din lume. Raportul realizat de către Institutul pentru Economie și Pace reprezintă o analiză a datelor axate și pe valoarea economică a unui stat, precum și pe dezvoltarea durabilă a economiei acestuia. Indexul Global al Păcii include 99.7% din populația lumii și 23 de indicatori cantitativi și calitativi.

„România este considerată de tot mai multe state o destinație sigură pentru afaceri și vedem acest lucru aproape zilnic la Camera Națională, datorită interacțiunii noastre cu investitorii străini. Același lucru se întâmplă și atunci când CCIR organizează misiuni economice în străinătate, oamenii de afaceri de pe aproape toate continentele consideră România o țară sigură, un loc unde pot dezvolta proiecte majore, fără să se teamă de instabilitate fie socială, fie de altă natură. Siguranța, atât cea economică, cât și cea a vieții de zi cu zi, este unul dintre criteriile de bază pentru care foarte multe companii din străinătate aleg România ca destinație investițională. În mod cert, apartenența României la NATO și Uniunea Europeană, precum și faptul că se află într-un parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii, sunt factori ce aduc un grad mare de stabilitate țării noastre pe mai multe paliere. În același timp însă, nu putem trece cu vederea activitatea structurilor din cadrul Ministerului de Interne, fie că vorbim de Poliția Română, de Jandarmerie sau de Poliția de Frontieră care prin activitatea lor sprijină conceptul de integritate în mediul de afaceri. La recenta ediție a Topului Național al Firmelor, biroul de conducere al CCIR a votat să acorde Meritul Comercial Clasa I dlui Cătălin Predoiu pentru promovarea eticii și transparenței în afaceri prin aplicarea legilor împotriva corupției, distincție care se va acorda personal actualului ministru de interne, în cadrul unei alte ceremonii. În actualul context geopolitic, luând în calcul toți acești factori, România a reușit să rămână o țară sigură pentru toți.”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.