Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Finanțarea verde: Cum asigurăm tranziția către o economie durabilă funcțională?

23 septembrie

banner Finanțarea verde - ro 2 + partener

 

Camera de Comerț și Industrie a României în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează evenimentul Finanțarea verde: Cum asigurăm tranziția către o economie durabilă funcțională? care se va desfășura în data de 23 septembrie 2021, începând cu ora 10.30 (înregistrare de la ora 10.00), la CCIR Business Center, Amfiteatrul A.I.Cuza.

Schimbarea climatică și provocarea de a dezvolta o economie circulară funcțională au fost definite drept prioritățile anilor următori pentru atingerea obiectivului de transformare al Europei, până în 2050, într-un continent neutru din perspectiva emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin intermediul acestui eveniment, ne propunem astfel să oferim răspunsuri antreprenorilor români și, respectiv, o imagine de ansamblu a instrumentelor dezvoltate de Uniunea Europeană pentru stimularea și finanțarea tranziției verzi. Scopul final este de a veni în sprijinul companiilor care reprezintă o parte esențială a economiei și a lanțului valoric și, prin urmare, dețin un rol important în aplicarea obiectivelor de sustenabilitate. Toate aceste subiecte vor fi abordate și discutate într-un mod cât mai constructiv și productiv pentru toți actorii esențiali din România.

Agenda preliminară

Persoanele care nu vor putea participa fizic la eveniment, vor avea posibilitatea de a urmări conferința în format online. Participarea la eveniment este gratuită, însă înregistrarea este obligatorie.

Formular de înregistrare

Accesul la eveniment va fi permis în limita locurilor disponibile în sala de conferință si cu respectarea reglementarilor impuse de autorități:

Potrivit art. 1, pct. 301, al Anexei nr. 3 a HG nr. 932/2021, asa cum a fost modificata si completata prin HG nr. 990/2021:

Se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;”

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să o contactați pe doamna Oana Alexe, Consilier, Biroul Organizații Europene și Internaționale, e-mail: oana.alexe@ccir.ro, tel. : 0040 374 474 391.

Details

Date:
23 septembrie