Propuneri privind proiectul legislativ de modificare şi completare a Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale
Publicat pe 28/09/2014
Ţinând cont de necesitatea elaborării unei noi strategii de încurajare a investiţiilor româneşti şi străine, în vederea redresării economiei fiecărui judeţ şi luând în considerare necesitatea dezvoltării unui mediu de afaceri stabil şi predictibil, care să încurajeze libera competiţie, Camera de Comerţ şi Industrie a României a propus introducerea unor noi prevederi în Legea administraţiei publice locale, cum ar fi: obţinerea avizului consultativ al Camerei de Comerţ şi Industrie Judeţene, înainte de adoptarea oricărei decizii cu impact asupra mediului de afaceri, comunicarea hotărârilor Consililului Local către Primărie, Prefectură şi Cameră de Comerţ Judeţeană în maximum 10 zile de la adoptarea acestora şi participarea Preşedintelui Camerei de Comerţ Judeţene la lucrările Consiliului Local, fără drept de vot, în problemele ce privesc domeniul de responsabilitate al acestuia.

