Mesajul președintelui CCIR, dl Mihai Daraban, de susținere a participării la alegerile europarlamentare și la referendumul pentru justiție, din 26 mai 2019
Publicat pe 21/05/2019
O amplă participare a cetățenilor români în alegerile europene va da un semnal clar cu privire la dorința noastră de a fi membri activi ai Uniunii Europene.
Doar exprimându-ne drepturile derivate din calitatea de membri ai Uniunii Europene putem arăta că ne preocupă cu adevărat să fim parte a deciziei care va contura viitorul Uniunii.
Uniunea Europeană înseamnă dezvoltare și o șansă uriașă pentru cetățenii români și pentru firmele românești de a crește.
De asemenea, susținem participarea la referendumul convocat de președintele României, cu convingerea că aplicarea nediscriminatorie a legii este o condiție esențială pentru un mediu de afaceri sănătos.
Comunitatea de afaceri din România reafirmă nevoia de transparență, deschidere și predictibilitate a deciziei politice care afectează companiile și economia.
Acestea sunt bune practici generalizate la nivelul Uniunii Europene și Camera de Comerț și Industrie a României va continua să reafirme în spațiul public necesitatea unei consultări reale între clasa politică și companiile private.

