Mesajul președintelui CCIR, dl. Mihai Daraban de 1 decembrie
Publicat pe 01/12/2019
Ziua de 1 Decembrie este ziua noastră, a tuturor românilor, oriunde ne-am afla în această lume. Este, de asemenea, o stare de spirit în care sentimentul de patriotism se împletește cu cel de mândrie, cu bucuria de a fi născut în această țară. Este ziua în care redescoperim, cu acea trăire unică, valorile noastre naționale.
Prin Marea Unire de la 1918, România a întrunit condițiile dezvoltării economice interne și a putut să se afirme în plan regional prin relațiile comerciale care au cunoscut un nou avânt. Idealul de libertate națională a însemnat nu doar șansa de a trăi împreună cu ceilalți frați români, ci și de a pune mai bine în valoare, pentru români, potențialul economic al țării.
Anul acesta sărbătorim 30 de ani de la căderea comunismului, dar, în același timp, îi comemorăm pe acei români care și-au dat viața pentru țara lor, pentru viitorul nostru. Faptul că astăzi România este membră a Alianței Nord Atlantice și stat membru al Uniunii Europene, apartenențe care și-au pus amprenta definitiv asupra dezvoltării acestui stat, se datorează în mare măsură eroilor Revoluției din 1989. Atunci când Imnul Național va fi intonat de ziua României, să ne gândim la acești eroi și să le mulțumim pentru sacrificiul suprem pe care l-au făcut pentru noi.
Fiecare român, de ziua lui, obișnuiește să-și pună una sau mai multe dorințe. Personal, de ziua României, îmi doresc să nu-i uităm niciodată pe cei care, de-a lungul istoriei, mai presus de viața și libertatea lor, au pus interesul național. Îmi doresc ca toți cei care muncesc în această țară și pun umărul la dezvoltarea ei să se bucure de un viitor cât mai prosper.
Împreună putem să modernizăm România și tot împreună putem asigura un viitor mai bun generațiilor următoare.
La mulți ani, România!

