Publicat pe 20/09/2024

Cu o experiență de peste 30 de ani, IRIDEX Group, cea mai mare companie din industria mediului din România, se impune ca un pionier și lider al inovației ecologice, redefinind standardele industriei de mediu din România, printr-o serie de premiere naționale și proiecte inovatoare, care au avut un impact semnificativ asupra protecției mediului și gestionării corecte a deșeurilor. De-a lungul timpului compania a implementat proiecte inovatoare în toate sectoarele de activitate, de la energie regenerabilă la producerea de energie electrică din gaz de depozit și implementarea unor dintre cele mai ample și ambițioase proiecte de colectare separată a deșeurilor din țară.
Experiență. Succes. Inovație

Cu o istorie începută în 1991, compania IRIDEX Group și-a dedicat peste trei decenii protecției mediului, având un rol esențial în managementul deșeurilor municipale, construcția și operarea centrelor de management integrat al deșeurilor și în producerea de energie electrică din surse regenerabile. IRIDEX Group, în ansamblul său, este un consorțiu integrat care se ocupă de toate aspectele gestionării deșeurilor, de la colectare până la reciclare și eliminare.

Premiere naționale. Unicul producător de energie electrică pe bază de biogaz din România

Prin abordarea sa inovatoare, IRIDEX Group a înregistrat o serie de premiere naționale, consolidându-și poziția ca lider în promovarea energiei verzi și în susținerea utilizării surselor regenerabile de energie. Printre realizările sale semnificative se numără prima instalație eoliană, primul depozit ecologic de deșeuri, prima instalație de tratare a levigatului cu osmoză inversă și prima instalație de valorificare a gazului de depozit prin cogenerare din România. IRIDEX Group este unicul producător de energie electrică pe bază de biogaz din România, operând o instalație de 3,6 MWh la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Chiajna. Aici, transformă gazul rezultat din fermentația naturală în peste 20.000 MWh de energie ecologică anual. Mai mult, compania a dezvoltat două parcuri fotovoltaice în sudul țării, fiecare cu o capacitate de 5 MWh, răspunzând astfel la nevoia de energie curată și la criza energetică globală.)

În prezent, IRIDEX Group Salubrizare, subsidiara IRIDEX Group, continuă tradiția de inovație și excelență, derulând unele dintre cele mai ambițioase proiecte de colectare separată și valorificare a deșeurilor din România, fiind principalul operator de salubrizare în județele Dolj și Teleorman.

Cu o echipă dedicată de 498 de angajați și o flotă modernă de 209 vehicule, compania a transformat județul Dolj într-un exemplu de bune practici în ceea ce privește gestionarea eficientă a deșeurilor la nivel național.

Colectarea deşeurilor pe fracţii se face în premieră cu containere supraterane şi subterane

În municipiul Craiova, există acum 438 de platforme de containere îngropate și 1016 containere supraterane de tip Easy, toate dotate cu senzori pentru monitorizarea gradului de umplere. Această abordare permite optimizarea colectării separate și contribuie semnificativ la eficiența sistemului. Circuitul deşeurilor nu se opreşte însă la ridicarea lor de la cetăţeni. Cele mai răspândite și valoroase materiale recuperate din fiecare casă se împart în patru categorii: hârtie şi carton, plastic şi metal, sticlă şi deşeuri reziduale. Odată colectate acestea sunt transferate în stația de sortare de la Mofleni, unde sunt balotate și trimise spre reciclare. Firma şi-a propus să replice proiectul de la Dolj şi în alte zone ale ţării, în special în regiunile din sud, așa cum este cazul județului Teleorman, unde Iridex Group Salubrizar a devenit principalul operator începând cu 1 august 2024.

Educație ecologică și responsabilitate socială

Într-o lume unde protejarea mediului înconjurător a devenit o prioritate majoră, implicarea activă și consecventă a companiilor în educarea ecologică a comunităților locale este esențială. Investițiile în tehnologie și educație sunt considerate esențiale pentru un mediu mai curat și pentru promovarea bunăstării comunității. IRIDEX Group nu se limitează doar la colectarea deșeurilor, ci se implică activ în educarea populației. Prin multiple proiecte desfășurate în școli și campanii de conștientizare, compania promovează importanța reciclării și a unui comportament responsabil față de mediu.

Investitiile în tehnologie şi cele în educaţie sunt considerate prioritare de către compania de salubrizare care consideră că bunăstarea unei națiuni nu se măsoară doar prin produsul intern brut sau indicatori economici și sociali, ci și prin protejarea mediului înconjurător pentru asigurarea unui viitor sustenabil.