Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bucharest Arbitration Days 2025: Reevaluarea accesului la justiție și procesul echitabil în arbitrajul internațional

5 iunie - 6 iunie

Cover BARD 2025

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comert și Industrie a României și Wolters Kluwer România vor organiza în perioada 5 – 6 iunie 2025 o nouă ediție a Conferinței BUCHAREST ARBITRATION DAYS (BArD) – prima și cea mai mare conferință din România dedicată arbitrajului comercial internațional, aflată acum la cea de-a 6-a ediție.

Bucharest Arbitration Days reunește anul acesta peste 40 de experți în arbitraj internațional din 14 țări și de pe patru continente. Reprezentanți ai instituțiilor de arbitraj, arbitri, consilieri interni și externi, avocați, etc. vor dezbate în cadrul celor șapte sesiuni programate tema fundamentală a Reevaluării accesului la justiție și a procesului echitabil în arbitrajul internațional, cu implicații majore pentru legitimitatea arbitrajului internațional ca mecanism de soluționare a litigiilor.


Invitații speciali ai editiei 2025 sunt:

Prof. Dr. Stefan Kröll, arbitru internațional, Președinte al Consiliului de Administrație al German Institution of Arbitration (DIS), Profesor în soluționarea litigiilor internaționale la Bucerius Law School, Visiting Professor la Școala de Arbitraj Internațional, Universitatea din Londra

și

Prof. dr. Yas Banifatemi, arbitru internațional, partener fondator al Gaillard Banifatemi Shelbaya Disputes, Președinte al International Arbitration Institute (IAI), profesor la Harvard Law School și la Panthéon-Sorbonne University (Paris 1).

Pe durata sesiunilor de dezbatere, participanții vor aprofunda subiecte-cheie precum obstacolele în accesarea procedurilor de arbitraj, rolul esențial al arbitrilor în asigurarea procesului echitabil și rolul consilierilor și experților în arbitrajul internațional, impactul costurilor asupra accesului la justiția arbitrală, procesul echitabil în contextul evoluțiilor juridice recente și al tehnologiilor emergente, precum și corelația dintre arbitraj și drepturile fundamentale ale omului, inclusiv dreptul la un mediu sănătos.

Bucharest Arbitration Days 2025 reunește profesioniști din domeniul juridic, practicieni, academicieni și legiuitori / autorități pentru a analiza dinamica pieței de arbitraj internațional, având în vedere necesitatea unui mecanism accesibil și adecvat pentru soluționarea litigiilor comerciale și a disputelor investiționale.

Conferința este o platformă dinamică de networking și colaborare între părțile interesate, ce încurajează dialogul privind eficientizarea arbitrajului internațional pentru a răspunde mai bine nevoilor diverșilor săi utilizatori și pentru a promova accesul la justiție.

 

Sponsorii ediției 2025 sunt (în ordine alfabetică):

Parteneri Gold: Neagu Dinu Partners, Stoica & Asociații, Suciu & Asociații

Parteneri Silver: Ankura, Filip & Company, Leaua Damcali Deaconu Păunescu, Mușat & Asociații, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Popovici Nițu Stoica & Asociații, Schoenherr și Asociații, Țuca Zbârcea & Asociații, Zamfirescu Racoti Vasile & Partners

Parteneri Media: Bizlawyer, Nine O’Clock, Juridice.ro, Radio Romania, TVR

Evenimentul este organizat cu susținerea Europe Committee / Campaign for Greener Arbitrations, Global Arbitration Review, Oil, Gas & Energy Law (OGEL) / Transnational Dispute Management (TDM) și Young Romanian Arbitration Practitioners (YRAP).


Eveniment cu participare fizică

Conferința se va desfășura pe durata a două zile, între 5-6 iunie 2025, la InterContinental Athénée Palace Bucharest, sala Le Diplomate. Înscrierile se pot face până la data de 30 mai 2025, în limita locurilor disponibile.


Despre Bucharest Arbitration Days

Bucharest Arbitration Days (BarD) este prima și cea mai mare conferință din România dedicată arbitrajului comercial internațional, aflată acum la cea de-a 6-a ediție. Evenimentul de anvergură internațională reunește anual practicieni din domeniul arbitrajului comercial, personalități din domeniul academic și orice persoane interesate de acest mod de soluționare alternativă a disputelor, pentru a discuta și dezbate cele mai recente probleme juridice sau practice din materia arbitrajului.

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României este cea mai veche instituție de arbitraj comercial din România, fiind înființată în anul 1953 și având o activitate de peste 60 de ani.

Arbitrajul comercial reprezintă o formă de jurisdicţie alternativă la jurisdicția instanțelor judecătorești aflată la dispoziția părților din litigiu pentru soluționarea unor litigii interne sau internaționale.

Details

Start:
5 iunie
End:
6 iunie