Mesajul Domnului Liviu-Ionuț Moșteanu, Viceprim-ministru, Ministrul Apărării Naționale, adresat în cadrul celei de-a 32- a ediții a Topului Național al Firmelor
Publicat pe 10/11/2025
Bună seara,
Mă bucur să fiu astăzi aici, în fața dumneavoastră. Sunt onorat de invitație. Mulțumesc, domnule Președinte, pentru invitație. Vă salut pe fiecare dintre voi, pe prieteni mai noi, prieteni mai vechi. Sunt prieteni foarte vechi pe care îi am aici, în sala asta și mă bucur din nou că sunt aici în fața dumneavoastră.
Sunt cumva ca formare mult mai aproape de dumneavoastră, de mediul privat, decât de politică. De Romexpo, în particular, îmi aduce aminte de primii bani pe care i-am câștigat în viață ca student. Am lucrat la un stand atunci pentru o firmă de copiatoare. După aia am rămas să lucrez pentru ei. Și mă leagă așa, emoțional locul ăsta. După ceea am fost de multe ori pe aici, am și făcut evenimente și apoi, până în 2015 am lucrat în privat. Peste 20 de ani din viață am lucrat în privat, apoi am intrat în serviciul public și iată-mă astăzi în serviciul public, muncind în fiecare zi să fac cât de mult pot, cât de bine pot, cu toată energia, cu toată priceperea, ca să mișc alături de colegii mei din Guvern și din politică lucrurile înainte.
Pentru că – și vă dau exemplu – acum suntem o coaliție de patru partide și Grupul Minorităților, în care modul prin care crede fiecare că se poate ajunge la o soluție mai bună pentru România e diferit. Însă viziunea, obiectivul final, soluția mai bună în mintea fiecăruia dintre noi este aceeași. Toți ne dorim să meargă țara mai bine.
Stăm aici, trăim aici și noi, și copiii noștri și fiecare ne dorim să stăm aici, să îmbătrânim frumos alături de copiii noștri, copiii să rămână aici, să ne facă nepoți, pentru că dacă aici nu va fi bine, ei vor pleca așa cum au plecat mulți. Și de aia vă spun cu mâna pe inimă: în ciuda lucrurilor pe care le vedeți în spațiul public și încercărilor de a schimba niște lucruri, pentru că trebuie schimbate multe lucruri, încercărilor care nu ies întotdeauna, cu toții ne dorim să facem lucrurile mai bine.
Știu că așteptările de la actuala coaliție de guvernare sunt foarte mari din partea dumneavoastră și avem o misiune foarte complicată. Și a vorbit mai devreme un pic, domnul Orban, despre echilibrul bugetar. Ăsta este lucrul numărul unu pe care trebuie să-l facă orice guvern, orice administrator de bani publici: să cheltuie cu atenție fiecare leu pe care îl ia de la dumneavoastră.
Pentru că dumneavoastră și cei pe care îi angajați dumneavoastră sunteți cei care contribuie la bugetul de stat. Dacă dumneavoastră vă opriți, bugetul de stat se golește și de aia sunteți, așa cum zicea și Mihai mai devreme, coloana vertebrală a economiei, a țării. Pentru că în momentul în care dumneavoastră vă opriți, totul se va opri. De aia vă sunt recunoscător pentru tot ceea ce faceți, pentru modul în care vă dezvoltați afacerile, pentru faptul că angajați românii. Pentru că cea mai bună – că vorbim din nou de soluție – cea mai bună protecție socială, întotdeauna este un loc de muncă și, din nou, în numele Guvernului, vă sunt recunoscător că faceți aceste lucruri.
Cred că e foarte importantă vocea dumneavoastră. De multe ori preferați să fiți tăcuți, să folosiți acea soft power de care ne spunea domnul Daraban. Eu cred că trebuie să se audă mai tare atunci când este cazul, pentru că te uiți, mi-a spus și dânsul mai devreme, vezi că cresc niște cheltuieli sau scad niște venituri. Știi că lucrurile astea nu se pot compensa foarte rapid sau că la un moment dat bugetul se izbește de zid, așa cum s-a întâmplat anul trecut.
În 2024 am avut deficit de 9,3%. Am mai avut deficite de astea în criza economică din 2009, în criza generată de COVID. Dar, în 2024 n-a fost nicio criză, n-a fost niciun război și iată că am cheltuit mult mai mult decât am avut bani, pentru care ne împrumutăm și pentru care plătim niște dobânzi astronomice.
Anul acesta vom plăti în jur de 50 de miliarde de lei, numai dobânzi și asta este foarte mult, foarte, foarte, foarte mult. 10 miliarde de euro sunt două autostrăzi Pitești-Sibiu într-un an care zboară așa numai pe dobânzi. Asta nu trebuie să se mai întâmple. Asta este preocuparea noastră. Administrația trebuie reformată pentru că, da, e un stat care e gras în momentul ăsta, prea gras. Trebuie subțiat. Putem să funcționăm cu o administrație mai mică. Da, avem nevoie de o reorganizare administrativ-teritorială care se va întâmpla. E mai bine s-o facem noi acum, înainte să fie prea târziu și să trebuiască să o facem de mare nevoie.
Vreau să vă spun un singur lucru acum, din nou, din papucii, dacă vreți, de ministru al apărării: am hotărât noi ca țară, împreună cu aliații noștri din NATO, să creștem cheltuielile pentru apărare, că am văzut cât de agresiv poate fi vecinul nostru de la est și ne-am dat seama că fiecare trebuie să investim mai mult, să respectăm Articolul 3 din tratat, care spune că fiecare țară trebuie să fie pregătită să se apere și în caz că ceva se întâmplă. Articolul 5 spune că toți ceilalți 31 sar să-l apere pe cel agresat. Și ăsta este un lucru extraordinar de bun. Faptul că România este parte din această alianță este o binecuvântare. Cum spuneam însă, trebuie să fim mai bine pregătiți, trebuie să ne pregătim armata mai bine, trebuie să ne înzestrăm mai bine. Ani de zile, nu numai noi, toată Europa, am externalizat apărarea către americani.
Și americanii, pe bună dreptate, spun: iată, după tre ani și jumătate de la izbucnirea războiului, ați înțeles mesajul, ați agreat să cheltuiți mai mult, să vă pregătiți mai bine, să investiți mai mult în apărare, în industriile voastre de apărare. Aveți programe foarte bune și finanțarea din care Europa vrea să-și crească baza industrială și să înarmeze mai bine toate statele europene. Și vom cheltui mai mult pentru echipamente mai bune, de care Armata Română are nevoie pentru a ne permite fiecăruia dintre noi să dormim liniștiți noaptea. Urmează niște ani în care vor fi multe oportunități de business în acest domeniu.
Noi, ca și guvernanți, încercăm și vom reuși să facem niște scurtături, să spun așa, în cadrul legislativ, pentru a reuși a vă da oportunitatea să investiți mai repede, să fiți mai agili, să ne putem bate și noi de la egal la egal cu industriile care au multe lungimi de corp în fața noastră – industrie de apărare din alte țări și din UE, și din Europa și de pe alte continente. Vom pune condiții de localizare pentru programele majore de înzestrare ale Armatei Române, pentru echipamentele pe care armata urmează să le folosească 20, 30, 40 de ani. Și probabil ați văzut câteva lucruri în spațiul public despre unele sau altele.
N-o să intru acum în detaliu, dar acele contracte mega-importante, strategice vor avea condiții de localizare și aici vă încurajez să urmăriți, să vă apropiați de producătorii mari care au tehnologia pentru a produce acele echipamente sofisticate și care, în condițiile de localizare impuse vor fi obligați să-și găsească parteneri locali în România.
România poate face asta, are o industrie automotive foarte, foarte solidă, care poate furniza orice. Orice lucru pe care industria de apărare l-ar avea nevoie în două-trei luni de zile poate face conversia. Deci avem tot ce ne trebuie, aici suntem, vrem să fim parteneri și mai buni, suntem parteneri acum, din nou la modul generic. Ca stat, nu am fost întotdeauna partenerii cei mai buni ai antreprenorilor. Și spun asta că am fost antreprenor.
Cu toții vrem același lucru, și anume vrem ca țara asta să meargă mai repede înainte. Mulțumesc tuturor, mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră pentru tot efortul pe care îl face. Știu ce înseamnă să muncești, să creezi o firmă, să riști, să-ți bagi banii pe care i-ai putea cheltui pe niște plăceri până la urmă pe care fiecare le merită, după ce muncește și își câștigă niște bani, să investești în continuare în firmă, să ai luni în care câștigi mai puțin poate decât angajații, da, uitându-te înainte cu acel spirit antreprenorial care duce și țara și lumea asta înainte. Iată, sunteți aici, campionii acestui business și din nou, în numele fiecărui român, în numele Guvernului României vă mulțumesc tuturor pentru ce faceți.
Felicitări domnule președinte, pentru tot ce faceți, să fiți sănătoși, să ne vedem cu bine.
Mulțumesc!

