Mesajul Doamnei Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, adresat în cadrul celei de-a 32- a ediții a Topului Național al Firmelor
Publicat pe 10/11/2025
De dragi colegi,
Este o bucurie și pentru mine să fiu în această seară cu dumneavoastră pentru a vă transmite un mesaj al Comisiei Europene și pentru a onora, întâi de toate și în primul rând, performanța și perseverența dumneavoastră. Vă felicit pentru rezultatele obținute și pentru modul în care, an de an, țineți vie energia economiei românești. Privind înapoi, România a parcurs o călătorie remarcabilă. De la data aderării sale, în 2007, PIB-ul pe cap de locuitor s-a dublat, România a ajuns la aproximativ 80% din media Uniunii Europene, un semn clar al convergenței. Investițiile străine directe s-au triplat, exporturile s-au triplat, salariile și puterea de cumpărare au crescut substanțial. Și toate acestea arată cât de profund s-au simțit beneficiile apartenenței României la Uniunea Europeană. Dar, desigur, progresul vine însoțit de provocări. România se confruntă în prezent cu deficite ridicate, iar Comisia a semnalat aceste riscuri încă din 2020, odată cu intrarea în procedura de deficit excesiv.
Cu siguranță, măsurile recente de consolidare fiscală sunt esențiale pentru a restabili echilibrele macroeconomice și a menține ratingul de țară la nivel investițional, astfel încât România să își poată finanța prioritățile la costuri acceptabile. Aceste măsuri au ajutat România să-și mențină acest rating suveran în categoria invest mengrate, un element vital pentru stabilitatea financiară a țării. Mai mult, economia, credem la nivelul Comisiei Europene, pare să absoarbă relativ bine pachetul de consolidare fiscală. Da, activitatea economică a încetinit temporar inflația a crescut pe termen scurt, dar majoritatea indicatorilor arată că economia continuă să crească, iar dezechilibrele externe încep să se corecteze. Vom ieși la finalul acestei luni cu evaluarea Comisiei Europene cu privire la acțiunile efective întreprinse de România în cadrul procedurii de deficit excesiv, însă România nu este singură în acest parcurs. Uniunea Europeană vă este un partener solid.
Planul național de redresare și reziliență de care vorbim, fără îndoială, în fiecare zi și în media, fondurile de coeziune, noul instrument SAFE despre care s-a vorbit foarte mult în aceste zile, toate acestea sunt resurse strategice pentru modernizarea economiei românești. Spunem deseori că geografia este destin. Cred că România, iată, reușește acum să-și întâlnească acest destin geopolitic și să joace cărțile pe care le are la nivelul Comisiei Europene. Cunoașteți, fără îndoială, busola competitivității. Este prima mare inițiativă a acestei Comisii Europene, iar firul nostru roșu, motorul nostru este make business easy. Accentul este enorm pe simplificare și pe creșterea competitivității.
Da, IMM-urile au nevoie de reguli mai clare, proceduri mai rapide și un mediu care, așa cum au spus și distinși colegi reprezentanți ai Guvernului, să nu vă încurce. În primul rând, dar și, cum spunea domnul președinte, să stimuleze inovația, și digitalizarea. România are potențialul de a integra rapid toate aceste obiective, dacă va continua reformele în inovare, în competențe, în infrastructură și în digitalizare. Stimați antreprenori, dumneavoastră sunteți cei cărora le revine rolul de a transforma toate aceste oportunități în realitate. Cred că spiritul antreprenorial românesc este unul profund european și ancorat în valori, în responsabilitate, în curaj. Într-o lume marcată, fără îndoială, de incertitudine, România are nevoie de lideri economici care să investească în oameni, în sustenabilitate și în viitor. Comisia Europeană, desigur, va continua să vă fie partener, de la competivitate, la inovație, la infrastructură, energie și reziliență.
Vă mulțumesc, vă felicit pentru performanță și pentru contribuția dumneavoastră la prosperitate României și Europei!

