Mesajul Domnului Bogdan-Gruia Ivan, Ministrul Energiei, adresat în cadrul celei de-a 32- a ediții a Topului Național al Firmelo
Publicat pe 10/11/2025
Bună seara,
Dragi campioni, mă bucur mult să fiu astăzi în fața dumneavoastră, deși cred că era mai important ca dumneavoastră să fiți cei care să vorbiți mai mult. Cei care au făcut cu adevărat ca România să se dezvolte sunteți dumneavoastră, oamenii care au riscat poate agonisela de o viață, oamenii care au decis să-și asume riscuri, oamenii care la finalul lunii trebuie să găsească soluții ca să plătească și taxele.
Și cred că e foarte important ca statul, în primul rând, să nu încurce cu birocrația excesivă, cu multe alte practici pe care le știm cu toții, a unor funcționari inamovibili, care n-au niciun examen. Sunt unii care timp de zeci de ani, indiferent dacă fac ceva sau nu, rămân tot acolo. Și asta nu e o scuză, ci o greșeală tot a noastră, pe care trebuie să o corectăm.
Dacă în 2019 ponderea costului energiei în produse era de doar 2% conform Eurostat, în 2024 este de 10% de cinci ori mai mult. Asta în condițiile în care în România avem cea mai scumpă energie la nivelul Uniunii Europene, raportat la veniturile oamenilor. Trebuie să vă sfătuiți mai mult să fiți mai competitiv și mai buni pentru a putea să vă vindeți produsele pe care le generați cu companiile dumneavoastră în afara țării și pentru a duce plusvaloare înapoi aici, în țară. Cred că așteptați soluții de la noi, nu să ne plângem să spunem că nu se întâmplă lucrurile.
Și cred că soluțiile pot să vină. Și o spun la modul foarte sincer, pentru că am participat la zeci sau sute de întâlniri, foarte multe dintre ele sterile, în care fiecare spunea ce dorea. Nu aculta nimeni pe nimeni. Eu cred foarte mult că atunci când respecți mediul privat, pui mâna pe telefon și suni pe domnul Daraban, cum l-am mai sunat de-a lungul timpului. Suni alți oameni care fac energie de zeci de ani și care cu bună credință pot să spună cum reușim să scădem prețul la facturi. Ceea ce cred că e foarte important pentru viitor când vorbim despre energie: să scădem prețuri pentru consumatorul final și pentru companii. Cum facem asta? Extrem de simplu: facem noi capacități de producție, să ne mai sabotăm economia din țara noastră în numele unei goane după energie verde, fără a gândi cum înlocuim capacitățile de producție pe cărbune și pe gaz.
Lucrurile astea pe care le-am pus pe foaia împreună cu mediul universitar, cu cei mai buni oameni de acolo, împreună cu cei mai buni oameni din mediul privat și din Guvern, vor face ca în România să devină în doi ani de zile, din importator net de energie, exportator net de energie, iar prețul final să fie cu cel puțin 1% mai mic, ca să nu ne setăm ținte pe care nu le putem atinge sub media Uniunii Europene. Fără 100 de intermediari care cu două laptopuri și trei angajați fac profituri mai mari decât faceți dumneavoastră, oamenii care produc efectiv în țara asta și care au sute de angajați prin investiții directe în tot ce înseamnă capacități de producție și stocare a energiei electrice.
Vreau să-l felicit pe domnul Mihai Daraban care, an de an, are o perseverență rar întâlnită în ziua de astăzi și care reușește să ducă vocea dumneavoastră a antreprenorilor peste tot unde contează, atât în țara, cât și în afară. Ceea ce cred că e foarte important în perioada următoare este să arătăm cum putem ca România să fie o țară care devine un loc în care își doresc să vină investitorii străini.
Felicitări, mult succes în continuare și îmi doresc să ne revedem cât de repede în acțiuni concrete și atunci când o să-l bâzâi pe domnul președinte Daraban, îl rog să nu se supere că-l mai sun o dată și la ore mai târzii și mulțumesc că de fiecare dată mi-a dat un sfat aplicat, coerent și concret.
Vă mulțumesc.

