Dezbaterea „Învățământul profesional dual – soluție pentru forța de muncă necesară economiei reale” a fost organizată prin intermediul Comitetului Național ICC România, la Centrul Expozițional Romexpo, în data de 22 martie 2017. Obiectivul principal al dezbaterii a fost reprezentat de furnizarea unui punct de vedere ferm și foarte bine documentat decidentului politic, prin proiectul cameral pe învățământul dual.

Concluzia dezbaterilor a fost în favoarea creșterii gradului de implicare a camerelor de comerț și industrie în procesul de implementare a învățământului profesional dual, alături de alte structuri asociative, în sensul conectării comunității de afaceri cu decidentul politic și creșterii gradului relevanței absolvenților din sistemul educațional pentru piața muncii.

„Cel mai recent sondaj realizat de CCIR în mediul de afaceri arată că toți agenții economici, în proporție covârșitoare, au semnalat că am ajuns la o criză a forței de muncă. Învățământul românesc și economia reală sunt două linii paralele.”

”Implicarea activă a mediului antreprenorial în sistemul educațional este o fereastră care va genera aplicabilitate corectă în viitoarea generație de profesioniști. (…) un pachet de elemente fiscale favorabile mediului antreprenorial cu deductibilități pentru educarea viitorilor angajați este un capitol extrem de important de care vom ține cont.”

”Este cert faptul că valoarea învățământului influențează ulterior economia și mediul de business din România, tocmai de aceea trebuie să-i acordăm importanța pe care o merită.”

Opiniile exprimate de vorbitorii și de participanții la dezbaterea organizată de Camera de Comerț și Industrie a României relevă faptul că implicarea mediului asociativ și a comunității de afaceri este oportună pentru creșterea calității forței de muncă necesară economiei. Concluziile dezbaterii indică o nevoie reală și urgentă de acțiune în sensul furnizării de oportunități tinerilor din România, în vederea reținerii acestora pe piața muncii din țară, concomitent cu creșterea nivelului calitativ al rezultatelor muncii prestate de aceștia.

CCIR, alături de sistemul Camerelor de Comerț și Industrie Județene și de Comitetul Național ICC România, va continua demersurile de advocacy pe lângă instituțiile centrale și locale, înțelegând nevoia de proactivitate a întregii societăți românești, în vederea consolidării competitivității economiei naționale. Prin dialogul constant cu autoritățile publice, propunem cooperarea dintre mediul public și cel privat pentru conturarea unui sistem educațional profesional performant, orientat spre rezultate, având în centru nevoile elevilor și pe cele ale agenților economici deopotrivă.

Dezbaterea a reunit specialiști din mediul educațional, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului diplomatic acreditat la București şi ai instituțiilor publice centrale – Guvernul și Senatul României, precum și alte instituții și autorități publice, instituții de reglementare și instituții financiare, asociații neguvernamentale, companii private și mass-media.

Document de poziție

Cugetliber.ro, preluată de Stirionline24.ro, Indexconstanta.ro, Ultimele-stiri.eu, Constanta.press: Dezbatere privind învăţământul profesional dual

Legalmagazin.ro: CCIR propune soluții pentru criza forței de muncă calificate din România

Agerpres.ro: CCIR propune soluții pentru criza forței de muncă calificate din România

Psnews.ro, preluată de ZIuanews.ro, Ziarelive.ro: CCIR, susținere pentru tinerii care nu s-au integrat pe piața muncii

Legalmagazin.ro: Învăţământul românesc şi economia reală sunt două linii paralele

Dcnews.ro, preluată de Ziuanews.ro, Ziare-pe-net.ro, Ziarelive.ro, Infoziare.ro, Portal-ro.com, Instiri.com, Discard.ro: Chamber of Commerce, solutions to the qualified workforce crisis

Dcnews.ro, preluată de Ziuanews.ro, Infos.ro, Ziarelive.ro, Infoziare.ro, Portal-ro.com, Instiri.com, Discard.ro: CCIR vine cu soluții la criza forței de muncă calificată

Economica.net, preluată de Chillpill.ro: Ambasada Austriei: firmele austriece din România şi-ar dori ca în învăţământul dual să existe mai multă practică decât şcoală

Oranoua.ro: Mihai Daraban: Suntem pe locul 27 din 28 la productivitate

Evz.ro, preluată de Stiri-zilnic.ro, Presaonline.com, Ziarelive.ro, News.yam.ro, Revistablogurilor.ro, Feedler.ro, Findnews.ro, Ziare.com, Infoziare.ro, Romania.shafaqna.com, Ziareonline.com, Stiri.astazi.ro, Revista-presei.com, News.ournet.ro, Newsmonster.ro, Feedler.ro, Ziare.www.ro, Indexstiri.ro, Ziare.com: Conferinţă CCIR: Criza de meseriaşi din România are o soluţie

Economica.net, preluată de Zetnews.ro, Infos.ro, Discard.ro, Chillpill.ro, Feedler.ro, Newslist.ro, Stiri-financiare.com: Nawaf Salameh, Alexandrion Group: Dacă vrem ca elevii să urmeze o şcoală, ei trebuie să ştie ce salariu vor primi când vor avea 20 de ani

Cugetliber.ro, preluată de Ziare-pe-net.ro, Ultimele-stiri.eu: Soluţii pentru criza forţei de muncă din România. Ce spune Mihai Daraban

Cugetliber.ro, preluată de Indexconstanta.ro, Ziarelive.ro, ZIare-pe-net.ro, Ziare-live.ro, Constanta.press, Ultimele-stiri.eu: Mihai Daraban avertizează: “Învăţământul românesc şi economia reală sunt două linii paralele!”

Difuzare știri B1 TV și Realitatea TV – 22 si 23 martie

Difuzare știre – Doina SKY si Constanta FM

Banner online DC NEWS

Banner online Capital

 
 
UPDATE 2019:
Camera de Comerț și Industrie a României și Autoritatea Națională pentru Formare Profesională în Sistem au semnat un Protocol de Colaborare în domeniul formării și certificării profesionale, prin care cele două instituții vor coopera în vederea îmbunătățirii sistemului de formare și certificare profesională în sistem dual din România.

Principala problemă cu care se confruntă mediul de afaceri din România o reprezintă criza forței de muncă, iar una dintre soluții o reprezintă formarea de personal prin sistemul de învățământ dual. Astfel, companiile își pot selecta elevii cu care semnează contract individual de pregătire practică și se pot implica în alegerea conținutului educațional.

De asemenea, firmele vor participa activ la formarea tinerilor atât din punct de vedere al abilităților și cunoștințelor tehnice cât și din punct de vedere al culturii organizaționale proprii, aceștia putând fi angrenați în activitatea curentă a companiei fără a intra sub incidența Codului Muncii. Din punct de vedere fiscal, companiile primesc facilităţi pentru bursa profesională suplimentară, cazare, masă și transport dar și pentru investițiile realizate în atelierele școlii, acordate de statul român (deductibilitate 100%), prin acordul de parteneriat semnat cu școala și administrația publică locală.

Sistemul de învățământ dual se adresează oricărui absolvent de gimnaziu cu vârsta până în 26 de ani, elevul putând alege calificarea şi operatorul economic unde va învăța o meserie căutată, cerută şi bine plătită. Totodată, îşi poate continua studiile la liceu, la seral, iar după promovarea bacalaureatului îşi poate continua studiile prin şcoala postliceală sau învățământ superior. Absolvenţii de gimnaziu, interesați de sistemul de învățământ dual, vor semna un contract individual de pregătire practică cu operatorul economic și școală, contract care se transformă în contract individual de muncă după absolvirea şcolii profesionale. Pe parcursul studiilor, vor primi bursă profesională de stat lunară de 200 lei şi bursă suplimentară, cazare, masă şi transport, oferite de companie prin contractul individual de pregătire practică.

Prin protocolul semnat de Camera de Comerț și Industrie a României și Autoritatea Națională pentru Formare Profesională în Sistem vor fi înființate opt birouri regionale. Prin aceste structuri, părinții/tutorii și copiii vor putea fi îndrumați către sistemul de învățământ dual, consiliați și asistați în parcursul lor profesional.