Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Forumul “Parteneriate pentru dezvoltarea României. Potențialul strategic al rețelei de parcuri, clădiri și terenuri industriale”

31 octombrie, 2016

Camera de Comerț și Industrie a României, în colaborare cu Intact Media Group organizează, în ziua de luni, 31 octombrie 2016, începând cu ora 1000, forumul “Parteneriate pentru dezvoltarea României. Potențialul strategic al rețelei de parcuri, clădiri și terenuri industriale”, organizat cu implicarea deosebită a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Evenimentul va avea loc la CCIR Business Center, Amfiteatrul Alexandru Ioan Cuza, intrarea oficială, tronson II.

Este unanim acceptat faptul că promovarea zonelor de oportunitate industrială constituie o prioritate majoră pentru România, în raport cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. Dezvoltarea teritorială, prin investiţii în parcuri industriale, precum şi în alte proiecte relevante pentru sectorul economic se aliniază obiectivelor asumate de autorităţile centrale, în vederea implementării Strategiei Europa 2020 şi a Planului de Investiţii pentru Europa.

Beneficiile economice și sociale ale zonelor de oportunitate industrială se reflectă în dezvoltarea sectorului de cercetare şi inovare, creşterea gradului de ocupare a populaţiei active, prin crearea de noi locuri de muncă, reducând, în consecinţă, procentul populaţiei ameninţate de sărăcie.

În acest context, este evidentă necesitatea colaborării dintre sectorul public, ofertant atractiv de oportunităţi de dezvoltare industrială şi sectorul privat, deţinător de resurse, expertiză şi, în egală măsură, de management performant.

Obiectivele evenimentului pe care îl propunem vizează prezentarea oportunităților de dezvoltare și de localizare de noi activități industriale existente la ora actuală la nivelul României, prin aducerea faţă în faţă a ofertei autorităților publice cu cererea potenţialilor investitori și dezvoltatori.

Evenimentul, care va fi moderat de doamna Alessandra Stoicescu, Director Executiv, Intact Media Group, îşi propune să reunească reprezentanţii autorităţilor și administrației publice locale și centrale cu cei ai mediului de afaceri pentru dezbaterea temelor vizând oferta administrației publice pentru mediul de afaceri în materie de terenuri și clădiri ce pot susține noi activități industriale, beneficiile economico-sociale ale zonelor de oportunitate industrială la nivel național, planul guvernamental de stimulare şi de dezvoltare a acestor categorii de zone și facilitățile fiscale pe care autoritățile locale le acordă companiilor rezidente în aceste zone, precum și dezvoltatorilor.

Alături de organizatori, au confirmat prezenţa la eveniment:

  • Vasile DÎNCU, Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice
  • Gabriela FIREA, Primarul General al Municipiului București
  • Costin BORC, Viceprim-ministru, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri
  • Răzvan NICULESCU-ARON, Vicepreşedinte, Federația Patronatelor Societăților din Construcții
  • Nicolae BARBU, Președinte Sucursala Sud-Muntenia, Asociația Municipiilor din România
  • Mihaela VRABETE, Secretar de Stat, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice

Pentru relaţii şi detalii suplimentare, persoana de contact este Irina Avganti, email: irina.avganti@ccir.ro, telefon: 021 311 75 12.
Descarcă agenda evenimentului

Parteneri oficiali :
parteneri-oficiali

Parteneri :

parteneri

Parteneri media :

parteneri-media

Details

Date:
31 octombrie, 2016

Venue

Amfiteatrul Al. I. Cuza – Integral
CCIR Business Center - Bd. Octavian Goga nr. 2, Sector 3
Bucureşti, 030982