Publicat pe 15/03/2017

Klagenfurt, Austria, 15 martie: Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a avut miercuri, 15 martie 2017, o întrevedere cu comunitatea de oameni de afaceri români din Carintia, Austria, la Consulatul Onorific al României din Klagenfurt. În cadrul întrevederii, agenții economici au subliniat nevoia de creștere sustenabilă a economiei și de dezvoltare a relațiilor B2B.

Dl. Daraban a vorbit despre strategia camerală și oportunitățile investiționale ale României și despre deschiderea tuturor camerelor de comerț și industrie din România spre colaborare, pentru a crește performanța economică externă a României, dar și pentru a sprijini investitorii români pe noi teritorii: „scopul nostru este de a promova interesele economice în străinătate, dar și potențialul important al României pentru investitorii străini”.

Președintele CCIR a declarat că se așteaptă ca investițiile în extindere ale jucătorilor deja existenți în România să crească și, de asemenea, că apariția unor noi jucători austrieci este inerentă. Austria este un partener puternic al României, având în vedere poziția sa pe locul al doilea în topul țărilor partenere la import, iar relațiile economice nu sunt limitate doar la investiții, ci se bazează și pe relații comerciale intense și dinamice.

Dl. Daraban a adus în discuție și măsurile pentru care CCIR pledează și care vizează stabilitatea politică, transparență, reducerea birocrației și facilități fiscale care să stimuleze investițiile, astfel încât creșterea economică a României să se bazeze în principal pe producție și nu pe consum. Printre domeniile în care economia românească poate veni cu know-how și experiență se numără sectorul IT, industria auto și nu numai.

Antreprenorii romani din Austria fata in fata cu Presedintele CCIR

Antreprenorii romani din Austria fata in fata cu Presedintele CCIR